„SpeakUP! – Dezvoltarea Abilităților Lingvistice ale Tinerilor din Brașov” este un proiect dedicat liceenilor din Brașov, dar și tinerilor din centrele de plasament, care își doresc să își îmbunătățească abilitățile de comunicare și să devină mai încrezători în exprimarea lor într-o limbă străină. Proiectul
SpeakUP! este sprijinit de Mondly by Pearson, cu implicarea voluntarilor lor și implementat de Asociația The Social Incubator.

Pe parcursul a 9 luni, 60 de tineri vor învăța cum să își dezvolte aceste abilități prin cursuri de limbi
străine, dezbateri și sesiuni de public speaking. Folosind platforma Mondly, participanții vor învăța limbi
străine într-un mod interactiv și captivant, iar dezbaterile îi vor ajuta să își exerseze gândirea critică și abilitățile de argumentare. Aceste activități sunt gândite pentru a le permite tinerilor să își exprime opiniile clar și convingător, atât în fața unui public, cât și în discuțiile de zi cu zi.
Pe lângă dezvoltarea abilităților lingvistice și de comunicare, proiectul le oferă tinerilor și instrumentele necesare pentru a-și construi un viitor profesional de succes. Vor învăța cum să își creeze un CV atractiv, cum să își aleagă o carieră și cum să se pregătească pentru interviuri de angajare. Sesiunile de orientare profesională vor fi un prim pas important pentru a face față provocărilor pieței muncii. Pe toată durata
proiectului, tinerii vor beneficia de mentorat din partea voluntarilor Mondly, care le vor oferi sprijin și îndrumare.
De asemenea, participanții vor avea ocazia să participe la concursuri de dezbateri între licee, unde își vor putea pune în valoare abilitățile de argumentare și vor susține puncte de vedere pe teme actuale. „Speak Up” este despre creșterea încrederii în abilitățile de comunicare ale tinerilor și pregătirea lor pentru viitoarele oportunități educaționale și profesionale. La finalul acestui proiect, participanții vor fi
mult mai încrezători și pregătiți pentru provocările ce îi așteaptă.
Ready to speak up?