Povestea

 

Scurt istoric al Asociației

Am lansat Asociația “The Social Incubator” în Aprilie 2014 și am știut, încă de atunci, că va fi o bornă importantă pentru parcursul fiecăruia dintre noi. Cinci prieteni, profesioniști din diferite domenii, (consultanță de business, antreprenoriat și domeniul bancar) au dat startul Incubatorului pe care îl cunoaștem în prezent și pe care îl facem mai profesionist cu fiecare nouă zi.

Dar care este motivul pentru care am ales să lucrăm împreună? Răspunsul e unul simplu și intuitiv. Ne-au unit viziuni similare în zona de responsabilitate socială și asta ne-a determinat să alegem un drum comun, în care să (re)construim în pași mici, dar asumați, un cadru sigur pentru dezvoltarea tinerilor vulnerabili din România. Fiecare dintre noi avea deja o experiență amplă în voluntariat, mii de ore în care am încercat să îi ajutăm mai ales pe tinerii instituționalizați.

Ne-am propus de la bun început să contribuim la creșterea șanselor de integrare socială și profesională a tinerilor vulnerabili din țara noastră. Experiența fiecăruia dintre noi cu ONG-urile ne-a arătat că nevoile acestora sunt mult mai complexe decât ar părea la prima vedere și că, fără un sprijin individual și pe termen lung, schimbarea reală și sustenabilă nu va fi posibilă.

În plus, sistemul public de educație din România are nevoie de parteneri dedicați, experți în diverse domenii, care să fie dedicați sprijinirii tinerilor vulnerabili pe termen lung. Noi intervenim printr-o serie de concepte complementare și alternative, menite să sporească absorbția tinerilor instituționalizați pe piața muncii din România.

Direcțiile noastre de acțiune în cadrul Incubatorului reprezintă, încă din 2014, efortul comun al unei echipe ce include psihologi, consilieri vocaționali, traineri, mentori, ambasadori ai Asociației și voluntari. Lucrăm împreună în sprijinul tinerilor vulnerabili, aflați în drumul spre autocunoaștere și găsirea unei vocații.
Încă din primul an de activitate, am creat programul principal al organizației. Susținerea tinerilor care au părăsit sau sunt aproape să iasă din sistemul de protecție a copilului (16-26 ani) a devenit focusul principal pentru fiecare dintre membrii The Social Incubator.

La The Social Incubator punem accentul pe importanța tranziției de la viața instituționalizată la viața adultă. Doar aptitudinile reale le asigură tinerilor independența, iar programele derulate de noi lucrează la eficientizarea și potențarea lor.

Misiune, Valori și Metode ale ATSI

Din 2014, am verbalizat misiunea și valorile noastre la Asociația The Social Incubator.
Scopul nostru este în continuare asigurarea și simplificarea tranziției către o viață independentă pentru beneficiarii care provin din medii vulnerabile. Căutăm întotdeauna soluții sociale inovatoare. Doar așa ne putem aduce contribuția la rezolvarea problemelor cu care se confruntă tinerii vulnerabili.

Valorile noastre – cele fără de care The Social Incubator nu ar fi ajuns cu mesajul și proiectele la atât de mulți tineri vulnerabili din România:

· Integritatea;
· Profesionalismul;
· Dezvoltarea;
· Demnitatea;
· Dedicarea;

Metodele cu care lucrăm și care s-au dovedite ficiente în primii noștri ani de Incubator

· Consilierea vocațională și psihologică;
· Educația non-formală;
· Facilitarea de stagii de practică;
· Organizarea de ateliere tematice;
· Organizarea de vizite exploratorii;
· Mentoratul;
· Tutoratul;
· Sprijinul pentru găsirea unui loc de muncă plătit (de la companiile partenere sau de la Retuș Art, atelierul de croitorie – întreprindere de economie socială al The Social Incubator)

Cifrele Incubatorului

Realittatea din România nu este foarte încurajatoare, însă asta ne motivează să facem și mai multe fapte bune pentru tinerii vulnerabili din România, mai ales în contextul pandemiei globale. Riscurile extinse ce derivă din marginalizare ne aduc în față o serie de probleme grave ale întregii societăți:

· Tinerii vulnerabili ajung pe străzi;
· Tinerii vulnerabili devin victime ale traficului de droguri și/sau al traficului de persoane;

De aici apar o serie probleme care se traduc în statisticile anuale prezentate de autorități;

• Aproximativ 3.500 de tineri părăsesc sistemul de protecție a copilului în fiecare an, nepregătiți pentru viața independentă;
• Doar 1 din 40 de tineri care ies din sistemul de protecție a copilului se angajează
cu forme legale;
• România este prima în Uniunea Europeană în ceea ce privește numărul de persoane traficate.

Provocarea acestor cifre și realități dramatice e un imbold important pentru noi. Rămânem optimiști și motivați să facem diferența pentru acești tineri vulnerabili. Din 2014 și până în prezent, am adunat multe povești cu final fericit, dar și cifre care ne fac mândri și ne responsabilizează.

de județe ale României în care suntem prezenți

Participanți la atelierele Incubatorului între 2014 și 2021

ateliere organizate în același interval

tineri fost consiliați în proiectele asociației

tineri și-au găsit loc de muncă după ce au trecut prin trainingurile și programele organizate de noi

de vizite exploratorii în parteneriat cu angajatorii cu care lucrăm îndeaproape