Intreprinderile sociale

 

Întreprinderile sociale se organizează sub forma persoanelor juridice de drept privat. Aceste entități trebuie să dovedească respectarea, conform actelor legale de înfiinţare şi organizare, a definiţiei şi principiilor economiei sociale prevăzute de legea românească.

Economia socială este formată din ansamblul activităţilor organizate independent de sectorul public, al căror scop este acela să servească interesul general sau interesele unei colectivităţi şi/sau interesele personale nepatrimoniale.

Cum se realizează acest lucru? Prin creşterea gradului de ocupare a persoanelor aparţinând unor grupuri vulnerabile şi/sau prin producerea şi furnizarea de bunuri, prestarea de servicii şi/sau execuţia de lucrări.

Noi, la The Social Incubator, am fondat până acum două întreprinderi sociale: Retușart și Incubatorul de Lideri.

RetușART – Atelier de croitorie specializat în reparații și retușuri

Meseria de croitor este încă de actualitate și ne face să nu uităm cât de important este contactul uman pentru fiecare dintre noi. Mersul la croitor pentru scurtarea unei perechi de pantaloni era un eveniment în sine acum ceva ani. Ne amintim cu plăcere și de ziua în care mergeam la croitor sau croitoreasă să ne ridicăm rochia la care lucrase câteva săptămâni bune.

RetușART este o întreprindere de economie socială care își propune să pregătească tineri vulnerabili pentru meseria de croitor-retușier. Beneficiarii trec prin școlarizare și ulterior sunt sprijiniți în găsirea unui loc de muncă.

RetușART înseamnă servicii de croitorie de foarte bună calitate, dar și multe fapte bună. Apelând la această întreprindere de economie socială schimbi viața tinerilor din mediile vulenrabile și susții economia circulară.

Profitul RetușART este direcționat către programele personalizate de integrare socio-profesională pe care echipa noastră le oferă tinerilor din medii vulnerabile. Aceste programe sunt:

• Consiliere psihologică și vocațională;
• Ateliere de dezvoltare personală;
• Sesiuni de mentorat și tutorat;
• Sprijin în continuarea studiilor și în găsirea unui jobș

Arhitecții Faptelor Bune îți mulțumesc pentru încrederea pe care o ai în RetușART!

Incubatorul de Lideri

Schimbarea socială se produce și cu ajutorul liderilor care se formează încă de pe băncile școlii. Incubatorul de Lideri este programul nostru prin care tinerii din mediile defavorizate cu potențial în zona de leadership au acces la toate resursele de care au nevoie pentru îndeplinirea acestui obiectiv.

Incubatorul de Lideri se adresează elevilor și elevelor din București, aflați în căutarea vocației și care au nevoie de instrumente practice pentru a-și atinge potențialul în carieră. Tinerii incluși în programul nostru Incubatorul de Lideri participă active la schimbarea socială. Aceștia contribuie active la susținerea copiilor orfani și bandonați din țara noastră.

Facilitatorii programului Incubatorul de Lideri au adunat o experiență bogată de peste 10 ani în training, consiliere, psihoterapie, cu rezultate foarte bune în lucrul cu tinerii din programele noastre.